.png)
Sincronizarea neuronală
- acum 5 ore
- 3 min de citit
De Selejan Irina
În timpul unei conversații, ritmurile undelor cerebrale dintre doi sau mai mulți oameni încep să se sincronizeze, potrivit oamenilor de știință de la Basque Center on Cognition, Brain, and Language (BCBL). Acest fenomen se poate dovedi a fi un factor-cheie atât în înțelegerea limbajului indivizilor la un nivel mai profund cât și a comunicării interpersonale. De aceea, când purtăm o conversație, unii oameni par să înțeleagă rapid și cele mai mici subtilități ale mesajului, pe când alții par să nu detecteze unele nuanțe.
Sincronizarea neuronală (sau inter-brain neural synchronization) este procesul prin care undele cerebrale ale mai multor persoane ajung să se armonizeze (adesea în contextul interacțiunilor sociale) creând o conexiune neurofiziologică între acestea.
Studiul acestui fenomen implică o abordare interdisciplinară care îmbină: neuroștiințele, psihologia, filosofia, spiritualitatea și chiar parapsihologia. O astfel de abordare poate aduce noi perspective asupra modului în care grupurile umane interacționează și rezonează, dincolo de limitele simplei comunicări verbale.
Această sincronizare poate fi măsurată prin tehnici neurofiziologice precum electroencefalografia (EEG) și este observată în diverse situații, de la conversații simple, atunci când oamenii lucrează împreună sau chiar în timpul activităților artistice. Până în prezent, cercetările au sugerat ipoteza referitoare la abilitatea creierului de a se sincroniza în funcție de stimulii din mediu și, în consecință, de a ajusta ritmurile sale stimulilor auditivi.
Rezultatele unor cercetări arată că, într-o comunicare verbală în care mesajul este unul clar transmis și recepționat, creierul vorbitorului acționează „în oglindă” cu creierul interlocutorului. Această conexiune nu se produce doar la nivelul regiunilor cerebrale folosite pentru procesarea sunetelor ci se extinde în zonele responsabile de nivelurile superioare ale gândirii, cum ar fi cea care procesează mesajele verbale: „Cu cât creierii a două sau mai multe persoane „conectează” mai bine în timpul unei conversații, cu atât interlocutorul înțelege mai bine mesajul.”, susțin cercetătorii.
Un studiu de caz a fost organizat pentru a remarca seriile de conexiuni create de creieri în timpul interacțiunilor verbale. Unul din participanți a fost rugat să descrie o întâmplare din viața reală, ca și cum i-ar povesti unui prieten. Ceilalți 11 invitați au ascultat o înregistrare a acesteia. Rezultatele arată avantajul studierii ambelor părți implicate în conversație. Pentru a studia activitatea cerebrală a subiecților în timpul experimentului, cercetătorii au folosit un aparat cu rezonanță magnetică funcțională și au urmărit similaritățile dintre procesele neuronale din creierul vorbitorului și cel al interlocutorului. Astfel, ei au remarcat o serie de conexiuni la nivel cerebral, care se produc inclusiv la nivelul cortexului și al zonei denumite striatum, regiuni responsabile de procesarea informațiilor senzoriale, demonstrând că regiunile implicate în vorbire sunt de asemenea folosite în procesul de interpretare a mesajului.
Noutatea prezentată de experiment se reflectă în vorbele profesorului Stephens: „Conexiunea cerebrală este mai intensă decât ne-am fi așteptat. Practic, vorbirea și ascultarea sunt două procese complet diferite, însă, datorită faptului că creierii umani sunt similari, se pare că cele două procese nu sunt atât de distincte pe cât suntem înclinați să credem”.
Secretul acestei conectivități este procesul de înțelegere. Atunci când mesajul a fost transmis în limba rusă și a fost ascultat de vorbitori de limba engleză, singurele zone cerebrale care au reacționat au fost cele care se ocupă de procesarea sunetelor. „Atunci nu înțelegi conținutul mesajului, ceea ce este imposibil pentru nevorbitorii de rusă, conexiunea cerebrală nu este atât de profundă.”, a explicat Stephens.
Ulterior, experții au făcut un pas înainte și au analizat activitatea neuronală complexă a doi străini care dialoghează pentru prima dată. Echipa a înregistrat activitatea electrică cerebralăa două persoane implicate în comunicare. Au constatat că există o comuniune intercerebrală care depășește limbajul în sine. Astfel, ritmurile undelor cerebrale corespunzătoare vorbitorului și ascultătorului se ajustează în funcție de proprietățile fizice ale sunetului mesajelor verbale exprimate într-o conversație. Aceasta creează o legătură între cele două creiere, care încep să colaboreze către un scop comun: comunicarea.
Creierele celor doi oameni sunt aduse împreună datorită limbajului, iar comunicarea creează legături între oameni, care depășesc cu mult ceea ce putem percepe din afară. Se poate afla dacă doi oameni comunică numai prin analizarea undelor cerebrale. În viitor, înțelegerea acestei interacțiuni între două creiere ar permite analizarea unor aspecte foarte complexe în domeniile psihologiei, sociologiei, psihiatriei sau educației, utilizând imaginile neurale într-un context de laborator.
În concluzie, sincronizarea neuronală reprezintă efortul oamenilor de știință de a pătrunde în profunzimea conexiunilor umane, acolo unde legăturile dintre noi depășesc granițele cuvintelor și se exprimă la un nivel mai subtil, neuronal:„Cred că ceea ce încercăm să demonstrăm aici este că acel sentiment de conexiune, pe care îl avem cu toții atunci când interacționăm cu alte persoane, ar putea fi explicat la nivel neuronal.” - cercetătorul Greg Stephens de la Universitatea Princeton.
Bibliografie
Comentarii