top of page
Caută

Prietenii ca mediu înconjurător

  • acum 2 zile
  • 3 min de citit

De Niculae Iris Lavinia


Prieten =  persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune. Aceasta este singura definiție pe care dicționarul o oferă pentru acest aparent simplu cuvânt. Totuși, atitudinea persoanelor din jurul nostru are un impact semnificativ asupra noastră, mai ales din punct de vedere neuroştiințific. Parte din tabloul emoțional vivace, înglobat în sufletul și mintea noastră, este prietenia, fără de care viața și-ar pierde din sens. 

În epoca modernă, ecranele sunt cele care ne dezbină și ne distanțează, furând treptat arta prieteniilor frumoase. Deși ne aflăm în aceeași cameră, evităm persoanele cu care putem crea legături reale și durabile, autoizolându-ne și îndepărtându-ne de relații interumane autentice. Chiar și într-o mare de oameni, un prieten ne va schimba indubitabil percepția asupra lumii, totul pornind de la semnalele transmise creierului nostru. 


Diferitele tipuri de prietenii

Diferitele tipuri de prieteni pot fi ordonate în funcție de gradul de apropiere, intimitate dintre persoane și profunzimea acestora sau în funcție de rolul lor în viața fiecăruia. Aristotel a afirmat că scopul final în viață este să atingem pragul de „eudaimonia” (fericire, recunoștință, împăcare cu sinele), iar prieteniile au un rol important în acest sens, fapt evidențiat în etica nicomahică : „Prietenia este una dintre cele mai indispensabile nevoi ale vieții”. Astfel, se disting trei tipuri de prietenie:

  • Prietenia de utilitate (cunoștințe, amici) – bazată pe beneficii personale ale ambelor persoane, fără a lua în considerare comportamentul, caracterul celuilalt și axându-se doar pe câștiguri proprii;

  • Prietenia de plăcere (prieteni apropiați) – persoanele implicate au în comun o activitate care le stimulează dopamina sau trăiesc emoții pur trecătoare de plăcere;

  • Prietenia de virtute (prieteni pe viață) – o conexiune cu o persoană pe care o placi pentru ceea ce este și care te determină să-ți atingi scopurile și „eudaimonia”.


Tehnologia respinge empatia

Ubicuitatea tehnologiei este dovedită a distruge interconexiunile afective cu alte persoane, diminuând capacitatea de a empatiza și de a purta conversații față în față, în schimbul celor superficiale din spatele unui ecran. 



Cum ne influențează persoanele cu care ne petrecem timpul ?

Psihic

În urma multiplelor cercetări, oamenii de știință au dovedit că există o activitate în zona striatului ventral (foarte reactivă în adolescență), responsabilă pentru procesarea recompenselor și anticiparea plăcerii. [Güroğlu, B., Child Development Perspectives, Vol. 16, No. 2, 2022]. Sincronizarea interpersonală este de asemenea un fenomen des întâlnit în cazul prietenilor apropiați. 

Serotonina este neurotransmițătorul care influențează major cum ne comportăm în societate, cât de prietenoși suntem și cum stabilim relații. De asemenea, oxitocina este eliberată când ne simțim apropiați de cineva, iar dopamina este eliberată când ne simțim bine alături de prieteni. Întotdeauna în situații sociale, se activează cortexul prefrontal și amigdala, când ne simțim inconfortabili, amenințați, anxioși, respectiv sistemul de recompensare când a fi cu prieteni ne aduce o stare de bine. 


Fizic 

Persoanele care au întreținut prietenii de lungă durată au dovedit că riscul de a muri prematur este redus. Efectul fumatului a 20 de țigări zilnice nu este la fel de dăunător ca sentimentul de singurătate produs de lipsa de prieteni sau prietenii sănătoase. [PLOS Medicine, Vol. 7, No. 7, 2010] Reactivitatea sângelui și cea cardiovasculară este, de asemenea, mai scăzută când vorbim cu o persoană apropiată, iar rata unui posibil atac de cord este mai mică.

Așadar, prietenii pot constitui un mediu înconjurător foarte benefic, care ne aduce mai aproape de versiunea cea mai bună, de aceea trebuie să îi alegem cu atenție.




Bibliografie

 
 
 

Comentarii


bottom of page