.png)
Neuroștiința memoriei: Cum se formează amintirile și de ce le uităm?
- acum 3 zile
- 3 min de citit
De Daria Militaru
Introducere
Memoria este una dintre cele mai fascinante funcții ale creierului, ce permite oamenilor să păstreze și să își reamintească trăirile anterioare. De la a ține minte unde ne-am pus cheile la a rememora evenimente din copilărie, memoria ajută la formarea identității și ne influențează comportamentul. Dar cum reușește creierul să realizeze acest proces complex? Să aruncăm o privire mai atentă asupra procedeelor care au loc în formarea amintirilor.
Etapele memorării și formarea amintirilor
Există trei etape fundamentale în procesarea și sedimentarea informației pentru ca aceasta să poată deveni o amintire:
Codificarea- recepționarea stimulilor de către creier și schimbarea lor într-o formă care să le permită stocarea. Acest pas este extrem de important în formarea memoriei de foarte scurtă durată (câteva secunde). De exemplu, dacă ne aflăm într-o stație de autobuz și privim oamenii care așteaptă alături de noi, creierul nostru poate reține, în mod inconștient și pentru foarte puțin timp, hainele pe care aceștia le poartă. Acest tip de stocare este foarte fragilă și informațiile se pot pierde odată cu distragerea atenției, dacă nu alegem să le dăm importanță.
Stocarea/Consolidarea- are loc predominant în hipocamp (o structură a creierului aflată sub cortexul cerebral, în partea medială a lobului temporal) și se referă la cum, unde, și cât timp sunt reținute informațiile înregistrate în memorie. Hipocampul se află într-o strânsă colaborare cu amigdala cerebrală, ce are rol în memoria emoțională. Este evidențiată existența a două tipuri de memorie: memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată. Informațiile codificate sunt mai întâi stocate în memoria pe termen scurt și apoi, prin procesul de consolidare, în memoria pe termen lung. Cu alte cuvinte, cu cât utilizăm și reîmprospătăm mai mult o anumită idee sau cu cât aceasta are un impact emoțional mai puternic, cu atât cresc șansele ca ea să devină o amintire.
Amintirea- reprezintă rememorarea conștientă a informațiilor care au fost codificate și stocate pentru a le folosi în prezent. Amintirea este un proces supus erorilor, deoarece reflectă reconstrucția memoriei. Astfel, deși uneori ne-am dori să putem ține minte tot ceea ce ni se întâmplă, este inevitabil să pierdem din memorie anumite idei și să ne punem întrebări despre acest fenomen.
De ce uităm și cum ne putem îmbunătăți capacitatea de retenție a informației?
Există cinci explicații principale pentru care uităm ceea ce am învățat în trecut:
Stocarea nu a reușit (aici pot interveni subiectivitatea și modul mai mult sau mai puțin involuntar în care unii oameni aleg să deformeze realitatea)
Interferența (competiția) între informații (un exemplu frecvent este aglomerația de date pe care elevii trebuie să le rețină deodată pentru fiecare oră de curs. Supraîncărcarea memoriei poate duce la pierderea a o parte din acestea.)
Uitarea motivată (în special în cazul traumelor. Există anumite tehnologii în curs de dezvoltare care ar putea ajuta oamenii să treacă peste asemenea evenimente neplăcute din viața lor, etica lor fiind încă intens dezbătută.)
Reamintirea nu a reușit (doi factori esențiali sunt timpul trecut de la acumularea informației și lipsa repetării suficiente a acesteia)
Apariția unor boli ce afectează memoria (Alzheimer, Parkinson, encefalite etc.)
Exercițiul fizic, în special exerciții de aerobic continue cum ar fi alergarea, ciclismul și înotul, au multe beneficii și efecte cognitive asupra creierului. De asemenea, utilizarea unor tehnici de memorare precum asocierea unor informații noi cu altele deja cunoscute, gruparea lor pe categorii sau scrisul de mână pot avea efecte benefice în consolidarea amintirilor.
Concluzie
Neuroștiința memoriei dezvăluie incredibila complexitate a modului în care creierul codifică, stochează și recuperează informații. Memoria ne permite
să ne lărgim orizonturile, să învățăm din experiență și să ne menținem simțul identității. Progresele în neuroștiință scot la iveală tulburările de memorie și oferă potențiale noi terapii, făcând din aceasta un domeniu promițător pentru cercetări viitoare.
Bibliografie
Comentarii