.png)
Misterele din spatele râsului. De unde vine, ce factori externi îl provoacă și ce efecte are asupra noastră?
- acum 2 zile
- 4 min de citit
De Daria-Gabriela Militaru
Introducere
Cu toții râdem - unii mai mult decat alții - dar, în esență, râsul este o trăsătură unanimă în rândul primatelor (specii precum urangutanii, cimpanzeii sau gorilele prezintă sunete similare cu râsul în urma unor contacte fizice, precum joaca sau gâdilatul), o acțiune care ne face să ne simțim bine și ne aduce împreună. Este reacția normală a unui om sănătos la o situație comică, însoțită de o stare de relaxare după constatarea lipsei pericolului sau conflictului, fiind și o reacție de autoapărare față de senzația de teamă. Felul în care acest sentiment se manifestă diferit de la o cultură la alta, de la o categorie de vârstă la alta și chiar de la o persoană la alta i-a intrigat pe oamenii de știință încă din cele mai vechi timpuri și i-a determinat să caute numeroase explicații pentru a înțelege acest misterios fenomen.
Factori cognitivi și psihologici
Râsul apare la aproximativ trei luni de viață, cu mult înainte să putem vorbi. Se poate manifesta în urma unor activități precum gâdilatul, sau din povești, imagini, videoclipuri sau gânduri umoristice. Cel mai frecvent, este considerat o expresie auditivă a unui număr de stări emoționale pozitive, cum ar fi bucuria, veselia, fericirea sau ușurarea. La fiecare 10 minute de conversație râdem, în medie, de șapte ori, spune un studiu. Din altul reiese că suntem de 30 de ori mai predispuși să râdem dacă ne aflăm într-un grup. Ceea ce înseamnă, spun oamenii de știință, că acest comportament este, de fapt, o strategie de supraviețuire pe care o folosim, fără să ne dăm seama, ca să le arătăm celorlalți că nu există nicio amenințare.
Râsul este uneori văzut ca fiind contagios, iar râsul unei persoane poate provoca în sine râsul celorlalți, ca un feedback pozitiv. Sentimentul de siguranță și încredere pe care ni-l conferă această stare ar putea explica și de ce ne atrag persoanele care ne înveselesc. În unele ocazii, însă, poate fi cauzat de stări emoționale contrare, cum ar fi jena, surpriza sau confuzia, fiind astfel vorba despre râsul nervos sau râsul de politețe. Râsul forțat, sardonic, sau râsul convulsiv, poate fi considerat în unele cazuri ca un râs patologic, generat de tulburări psihice, fiind simptomele unor boli de natură nervoasă.
Teorii ale râsului
Numeroși cercetători au emis diverse teorii mai mult sau mai puțin întortocheate, în încercarea de a demonstra felul în care râsul ne influențează comportamentul. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute (majoritatea aplicându-se concomitent asupra unor situații):
Teoria descărcării: conform acestei concepţii, râsul este un mecanism homeostatic prin care este micşorată tensiunea psihică. Când oamenii se tem sau nu se simt în largul lor, recurg la diferite forme de umor pentru a depăşi aceste momente neplăcute, de încordare, iar râsul şi veselia rezultă din eliberarea energiei nervoase, asociată cu un sentiment de uşurare. În această viziune, umorul ar servi la depăşirea unor inhibiţii socio-culturale şi la dezvăluirea unor dorinţe ascunse, reprimate.
Teoria superiorității: ideea centrală a acestei teorii este aceea că o persoană face haz de necazurile alteia, deoarece acestea îi întăresc sentimentul de superioritate. Originile acestei teorii sunt vechi; însuși Aristotel afirma că suntem înclinaţi să râdem de cei inferiori nouă sau de cei cu alte defecte, deoarece sentimentul de ne simţi superiori lor ne produce o anumită satisfacție.
Teoria încălcării benigne: afirmă că orice idee neconformă cu realitatea ne poate produce amuzamentul, atâta timp cât aceasta nu este menită să ne pună în pericol. În această teorie se încadrează și gâdilatul și anumite tachinări, care, odată cu evoluția societății, s-au transformat din niște forme de amenințare în mijloace umoristice.
Teoria detectării greșelilor de raționament: consideră că umorul a evoluat pentru că amplifică abilitatea creierului de a identifica erorile de raţionament, având astfel un rol esențial în supraviețuire. Acest mecanism este cel care oferă minții umane abilitatea excepțională de a găsi soluții practice.
Neuroștiința râsului
Neurofiziologia indică faptul că râsul este legat de activarea cortexului prefrontal ventromedial, care produce endorfine. Oamenii de știință au demonstrat că anumite structuri ale sistemului limbic (implicat în emoții și în funcțiile necesare supraviețuirii), precum hipocampul și amigdala, sunt implicate în râs. În mod obișnuit, acesta este un act involuntar, care este declanșat în creier în momentul în care impulsurile senzitive ajung la nivelul sistemului nervos central, de unde sunt transmise impulsuri prin ramurile nervilor motori responsabili de contracția musculaturii. Astfel, se formează un arc reflex, iar musculatura feței se contractă pentru ca noi să putem emite acele sunete. Râsul poate fi până la un anumit grad întrerupt sau controlat voluntar, aspect în care intervine cortexul cerebral.
Efectele asupra organismului
În procesul de vindecare a unor boli, râsul joacă un rol important: îmbunătățește starea psihică, reduce consecințele stresului, stimulează producția unor hormoni precum endorfinele care întăresc sistemul imunitar, intensifică respirația prin mișcările accentuate ale musculaturii abdominale și ale diafragmei, realizând un masaj intern ce îmbunătățește circulația sanguină și crește concentrația de oxigen din sânge, sporește rezistența la oboseală și generează o stare generală de euforie. De asemenea, s-a demonstrat științific faptul că râsul previne riscul de boli pulmonare și cardiovasculare cu până la 60%.
Concluzie
Râsul este, cu siguranță, una dintre cele mai fascinante caracteristici psiho-comportamentale umane, datorită complexității sale. Deși oamenii de știință încă lucrează la a-i descoperi trăsături comune pentru toată lumea, nu ne putem îndoi nicio secundă de efectele benefice pe care le are asupra organismului nostru. În ideea unei stări de spirit cât mai bune, las aici anecdota ce poartă titlul de ,,cea mai amuzantă glumă’’. Cât de haioasă pare, ştie fiecare. Unul dintre aspectele fundamentale ale umorului – şi care complică încercările de a-l explica – e tocmai faptul că preferinţele individuale joacă un rol extrem de important.
Doi tipi vânau în pădure; la un moment dat, unul cade şi rămâne lat, fără suflare şi cu ochii sticloşi. Celălalt, panicat, sună la urgenţă: „Prietenul meu e mort. Ce mă fac?” „Stai calm, că o rezolvăm, zice dispecerul. Mai întâi, trebuie să ştim sigur dacă e mort sau nu. „Un moment de linişte, apoi se aude o împuşcătură. Tipul, la telefon: „Bun, şi acum ce facem?”
Bibliografie
Comentarii