.png)
Creierul emoției: știința plânsului
- acum 2 zile
- 2 min de citit
De Larisa Mihali
Plânsul este unic la oameni, deoarece, deși alte animale produc lacrimi pentru a-și lubrifia ochii, noi suntem singura specie care varsă lacrimi ca răspuns la stimuli emoționali. Mai mult, lacrimile noastre sunt de mai multe tipuri: lacrimi reflexe, care apar ca reacție la iritanți; lacrimi continue, care protejează ochii ca un scut; și lacrimi emoționale, cele care apar pe neașteptate.
Deși lacrimile emoționale nu au o funcție protectoare ca celelalte, ele sunt asociate cu o serie de beneficii pentru sănătate.
Conform Harvard Health Publishing, plânsul emoțional inundă corpul cu oxitocină, un hormon produs de creier (mai exact, de hipotalamus). Cunoscută și sub denumirea de „hormonul iubirii”, oxitocina ajută la crearea legăturilor cu ceilalți, generează sentimente de fericire și chiar poate contribui la vindecarea inimii după un atac de cord.
Plânsul eliberează și endorfine, hormoni care funcționează ca un fel de opioide naturale ale organismului. Acestea reduc durerea emoțională și fizică, oferă o stare de euforie, cresc rezistența la stres și pot avea efecte benefice asupra sistemului cardiovascular. Astfel, plânsul ar putea acționa ca un mecanism de autoliniștire, crescând toleranța la durere și diminuând intensitatea acesteia, în mod similar opioidelor, scrie IFL Science.
Un studiu din 2007 a măsurat ritmul cardiac și rata respirației a 60 de studente care vizionau filme triste și neutre. Datele au arătat că, deși ritmul cardiac creștea înainte de a plânge, acesta scădea rapid odată ce începea lăcrimatul . Plânsul a dus și la o respirație mai lentă care a durat aproximativ 4 minute, sugerând că, deși plânsul este un semnal de suferință, are un rol important și în restabilirea echilibrului emoțional și fizic.
În timp ce nu s-a dovedit încă, plânsul stimulează sistemul parasimpatic nervos. Ad Vingerhoets, un profesor de psihologie clinică de la Universitatea Tilburg din Olanda, spune că sistemul parasimpatic nervos joacă un rol important în recuperare și relaxare, şi este, în esență, opusul răspunsului la ”luptă sau fugi” („fight or flight”).
"Dacă este cazul, acest lucru ar implica faptul că plânsul ar avea un efect pozitiv asupra percepției durerii şi toleranței", spune acesta . În timp ce el şi colegii săi încă studiază acest lucru, ca un scut, ei susțin că lacrimile pot ajuta la respingerea durerii, a emoțiilor triste sau puternice.
În concluzie, plânsul nu este un semn de slăbiciune, ci o reacție complexă prin care creierul și corpul lucrează împreună pentru a restabili echilibrul emoțional. Lacrimile eliberează tensiunea interioară, favorizează calmul și întăresc legăturile cu ceilalți. Din perspectiva neuroștiinței, plânsul este o dovadă că vulnerabilitatea are un rol biologic esențial: acela de a ne vindeca și de a ne conecta uman.
Bibliografie
Comentarii